Parohia Alunu
Denumirea comunei Alunu derivă de la specia de arbust numit „alun”, care este răspândit pe întreaga suprafaţă a localităţii. Cu ani în urmă, acest arbust era folosit la împletitul coşurilor, obicei pe care nu-l mai păstrează astăzi decât foarte puţini din bătrânii aluneni.
Din denumirea fructului acestui arbust (Corylus avellana) şi a fructului său (aluna-abellana), a fost transformat cu timpul în „Alun” şi după aceea în „Alunu”, denumire care se păstrează şi în prezent. Localitatea Alunu este situată în partea de vest a Judeţului Vâlcea, la graniţa cu Judeţul Gorj, pe valea râului Olteţ, în partea de apus a subcarpaţilor Vâlcii. Numele localităţii este pomenit în mai multe documente, cel mai vechi dintre ele fiind cel datat la 10 februarie 1525, unde se precizează că Radu Voievod, Domnul Ţării Româneşti, confirma satul Alunu Mănăstirii Bistriţa, „ca să le fie un sat anume Alun cu tot hotarul şi cu toate morile pentru că le-a dăruit jupân Stanciu de la Baia acel sat Sfintei Mănăstiri de la Bistriţa”. Prin hrisovul din 3 septembrie 1568, domnitorul Alexandru Vodă dă satul Alunu lui Ştefan Dumitru, Decuci şi Badea, partea strămoşului lor Danciu Zaman. Acelaşi hrisov consemnează că Igoii aveau pretenţie asupra satului Alunu, dar în urma judecăţii, pretenţia s-a dovedit neîntemeiată. Prin hrisovul din 8 mai 1583, domnitorul Mircea Voievod confirma satul Alunu şi alte sate jupâniţei Velica de la Baia. Un document datat 1611, februarie 27, atestă că Radu Vodă Basarab confirma lui Preda Ştefulescu, „mare slujer, stăpânirea pe jumătate din averea lui Cazan din Baia de fier, Ciuperceni şi Alunu”. Satul Igoiu apare consemnat şi în Hrisovul de la 16 mai 1793 unde se spune ca Alexandru Vodă Moruzi acorda Mănăstirii Megaspolion din Mora „mila din vinăriciu” (adică drept de vinărici, respectiv cotă parte din producţia de vin) din mai multe sate ale plăşii Olteţu, printre care se număra şi Igoiu. Comuna Alunu a luat amploare după anul 1980, când a fost dată în folosință prima mină. Ulterior, s-a deschis aici Cariera de lignit (Exploatarea Minieră Olteană- Alunu), TCMM SUT Alunu (actualmente COMINCO SA) și s-a dat în folosință depozitul de cărbune și calea ferată ce leagă comuna de restul țării. S-a construit o rețea de alimentare cu apă ce străbate întreaga comună, un rol important avându-l „Uzina de Apă”, situată în satul Igoiu. Lăcaşele de cult ortodox de pe teritoriul comunei Alunu au fost destul de numeroase de-a lungul timpului, fapt explicabil prin tipul de locuire devălmaşă, specifică zonei. Documentele menţionează atât bisericile dispărute, cât şi pe cele ce se mai păstrează încă. Materialul cu predilecţie folosit pentru ridicarea lor era lemnul. În Parohia Alunu există trei lăcaşuri de cult şi patru cimitire. Nu există culte neoprotestante, enoriaşii fiind toţi ortodocşi.
Lucrările de construcţie la Biserica parohială cu hramul Sfântul Nicolae, au început în anul 1910 dar, din pricina războiului, au fost întrerupte. După încheierea ostilităţilor, lucrările au fost reluate, iar în toamna anului 1919 lăcaşul de cult a fost târnosit. Biserica este contruită din cărămidă pe temelie de piatră, în plan treflat, cu două turle, fiind acoperită cu tablă. Meşterii care au construit această biserică erau din Italia, aceștia fiind ajutați de către săteni. Lăcaşul a fost ridicat pe cheltuiala familiei Aluneanu (Ion, Zoe şi Paraschiva) şi prin contribuţia credincioşilor. Pământul pe care a fost zidită şi unde se află cimitirul a fost donat în anul 1908 de Moise F. Comănescu, Alexandru F. Comănescu şi Ion I. Avram. Cutremurul din 1977 şi un incendiu din anul 1986 au distrus-o aproape în totalitate. În anul 1990 au început lucrările de renovare care au fost finalizate în anul 1994, când a fost resfiinţită.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular